Rene Magritte „Dangerous Liaisons”

       Stătea descumpănit în picioare lângă fotoliul pe care ea leşinase. Avusese încă o cădere de calciu. A treia de când se cunoşteau. O sufocau noile senzaţii şi o apăsau remuşcările. Trebuia să aleagă, nu mai putea trăi în două lumi. Cel mai dureros era că nu avea celuilalt ce să-i reproşeze. Îl iubise cu tot sufletul, i se dăruise cu fiecare fibră, acum nu mai simţea decît o milă care îi sfâşia sufletul în bucaţi. Îl înşela în fiecare clipă şi îi era teamă că avea să se obişnuiască aşa. A luat decizia şi apoi tot sufletul i s-a scurs din corp şi s-a prăbuşit.

El o privea speriat şi îi ducea paharul cu limonadă la gură. Ea întredeschise ochii şi îl privea. Pe tâmple avea broboane de transpiraţie, iar părul i se lipise de creştet.

Seara s-au dus împreună ca să-şi ia ea toate lucrurile. Hainele erau deja împăturite. Celălalt ştia deja şi îi făcea plecarea mai uşoară. „Să ştii că te iubesc mult”, îi zisese el la plecare, strângându-i degetele. „Nu-mi face asta, nu mă trage înapoi” îi spuse ea aproape plângând şi ieşi fugind pe uşă. Când urcă în maşină, el o îmbrăţişă, dar ea se feri.

În locuinţa lor aproape goală, se făcuse seară. Cu ochii în întuneric, ea plângea fără să o vadă el. De fiecare dată aştepta ca el să adoarmă. Si atunci plângea tăcut şi şi-l imagina pe celălalt cum stă singur cu dulapurile goale. Nu fusese fericită? Acum nu era fericită? Întrebările astea pur şi simplu o despicau. O dată el o prinsese plângând. Atunci ea rosti întrebările cu voce tare. El o mângâie pe păr şi îi spuse şoptit: „Tu eşti ca o icoană pentru mine. Avem tot ce ne trebuie ca să fim fericiţi”.

Într-o zi el i-a adus un pui de căţel părăsit pe stradă. Voia să o înveselească.

Peste ani, când plimba cîinele pe străzi liniştite, îl văzu pe celălalt. El se opri şi o privi. Iar ea îi văzu ochii scânteietori şi aceeaşi iubire. Simţi cum sufletul i se scurge din corp şi trecu mai departe.

sursa foto www.bertc.com