796px-Edvard_Munch_-_Separation_-_Google_Art_Project

Edvard Munch, „Separation”

În ultimele două săptămâni am aflat că doi amici (diferiţi) au divorţat. Ambii cu copii mari si cu pietre clădite la temelia căsniciei. Cu soţii elegante şi deştepte. Din afara zidului familiilor, păreau cupluri indestructibile. Aveau job-uri bune, case, maşini, bani. Plecau cu soţiile şi cu copiii în vacanţe frumoase de unde postau poze frumoase. Comentariile erau de laudă, însă în unele răzbătea o boare de invidie. Când şi-au anunţat despărţirea, pentru admiratori a fost ca şi cum se năruise un mit. Aveam să aflu intr-un caz că lucrurile de fapt scârţâiau demult, că el avusese de multe ori legături extraconjugale. În celălalt caz, distanţarea s-a produs în timp din cauza neînţelegerilor cu copiii. In ambele cazuri, bărbaţii au plecat cu o valiză şi au luat-o de la început în altă parte. 

Deşi internetul abundă în păreri, sfaturi despre cum să salvezi o căsnicie, oamenii continuă să aleagă pentru ei înşişi. Cunosc destule situaţii în care soţii, fără să fi frecventat consilieri matrimoniali, trăiesc împreună, dar separat. „De dragul copiilor”, „De gura lumii” sau „Nu-mi las familia”. Jocuri de societate. Serile se petrec sub acelaşi acoperiş, schimbând căte o vorbă de rutină despre „cum se mai simte băiatul”, „ce-a făcut fata la şcoală”, „s-a afişat întreţinerea”, „să iei şi tu o pâine la întoarcere”. Câteodată, mai mult din amintiri, o partidă de sex pe tăcute (nu, când eşti căsătorit, cu copii, nu mai poţi să strigi când faci sex), fără gust şi culori. Intimitatea a intrat şi ea în rutina, nu se mai cere descoperită. Serile împreună, dar separat se mai petrec cu el stând mai mult în faţa computerului si şoptind din taste vorbe frumoase unei tinere în derivă. Aceleaşi vorbe frumoase pe care i le spusese odinioară soţiei lui şi altor fete în derivă. Nu e decât o permanentă repetiţie a apropierii. Când nevoile au fost hrănite şi gardul cade, el scrie grăbit „Nu-mi las familia” şi închide laptopul la fel de grăbit. Ca şi cum i-ar fi teama ca fata îmbătată de vorbele frumoase să nu se întrupeze în faţa nevestei. Nevasta de cele mai multe ori ştie si tace. Uneori, când se gândeşte, suferă. Când îi simte respiraţia lui în noapte lângă ea, se bucură că e acolo. Şi construieşte alte poveşti frumoase despre familie, pe care sa le spună a doua zi colegilor de serviciu şi prietenilor de pe Facebook. Unii dintre ei vor comenta cu o boare de invidie. Iar plăcerea nestrigată în timpul sexului se împrăştie în fărâme cotidiene de energie menite să contruiască pentru invidioşi imaginea unei familii reuşite. 

sursa foto www.edvardmunch.org