Corina Ozon

Colecționar de povești, hacker de minți și sentimente, furnizor de stări.

Home is where the heart of mountain is

Nu ştiu cum şi prin ce meandre ale Facebook-ului l-am cunoscut pe Costin Miu. Am remarcat că e activ implicat PR-istic în diverse proiecte şi, hop, într-o zi am văzut că anunţă pregătirea unei expediţii în Aconcagua, cel mai înalt munte pe care l-au vazut Americile. Unde a şi plecat dealtfel. Şi s-a şi întors. Recunosc, alpinismul e pentru mine ceva gen tărâm fabulos pentru cei curajoşi. Ca ziarist am avut ocazia să fac reportaje cu şi despre alpinişti, însă nu mi s-a ivit oportunitatea de a merge şi dincolo de munţi.

            Anul trecut prin martie, mă pomenesc cu o invitaţie de la Costin: povestea expediţiei pe fundalul unei degustări de vin argentinian la un bistro în centru, alaturi de prietenii lui. Am zis hai, să merg. Era o seara rece cu vânt şi ploaie. De două ori am vrut să mă întorc acasă. Nu m-am întors şi bine am făcut. Ce am aflat acolo mi-a creat aşa, o stare mixtă, dar bună. Ceva de uns pe suflet cu admiraţie. A fost proiectat un documentar cu filmul aventurii presărat cu mărturiile alpiniştilor. Momentele de coşmar în care lipsa de oxigen accentuează agresivitatea sau clipa când trebuie să ştii să te opreşti din urcat. Dar şi regretul renunţării atenuat de promisiunea de a reveni la o nouă întâlnire cu muntele. Şi a revenit. Luna trecută am fost la a doua poveste. 

M-a fascinat mereu permanenta întoarcere la munte. Mi-am zis că şi asta o fi un fel de adicţie. Costin mi-a spus că nu e vorba de asta. Dar despre ce e vorba? Ce poate fi aşa plăcut să urci cu zeci de kile în spate şi, la nevoie, să susţii un coleg slăbit de puteri? Ce e aşa plăcut să mergi înainte, deşi ai faţa arsă de soare şi buzele carne vie de la ger? Ce e aşa plăcut să faci pipi într-o sticlă tot timpul şi să ai grijă noaptea să nu o încurci cu cea cu apă? Sunt chestii de neînţeles pentru cei care îşi dau duhul când aleargă dupa un autobuz, dar, din ceea ce veţi citi, veţi descoperi o lume cu adevărat fabuloasă, aşa cum am zis, pentru curajoşi. Muntele delimitează graniţa din noi înşine.

 DSCF0384Aveam nevoie de un ”make or break”

Cine e Costin Miu?

Costin Miu, esență de rac: un rac cu ascendent în rac, născut pe 17 iulie 1974. Lucrez în PR și comunicare.

Când s-a petrecut revelaţia pasiunii pentru munte şi care a fost primul contact cu acesta?

Aveam 12 ani, făceam atletism și mergeam regulat la olimpiadele de limbă română. Dan Smoleanu, profesorul meu favorit, un om extraordinar și un mare iubitor al muntelui a venit la antrenamentul nostru, într-o seară, și ne-a întrebat cine vrea să meargă în vacanța de vară într-o expediție de o săptămână pe munte. Nu mi-a trebuit să aflu detalii, am zis da și așa a început totul. Era în 1986, iar echipamentul se potrivea acelor ani: un rucsac gol cântărea cât unul plin acum, iar un cort trebuia cărat de doi inși, avea bețele ca niște conducte de gaze. Cu toate acestea – sau poate tocmai de-aia – plăcerea a fost imensă, drept pentru care am repetat experiența în fiecare vară a gimnaziului. Ciucaș, Cheile Râșnoavei, Padina… Stăteam câte o săptămână cu corturile, făceam o tabără lângă o sursă de apă și de-acolo făceam trasee de câte o zi, timp de o săptămână. Îmi aduc aminte că în august 1986, la întoarcerea din expediția de la Cheia, eram atât de rupt că nici n-am simțit cutremurul, altfel destul de serios.

 DSCN0270micIMG_7089

Când ai avut prima expediţie dificilă şi cum s-a întâmplat? Întreb deoarece lucrurile fie vin către noi când ne dorim ceva, fie mergem noi către ele.

Matterhorn, acum 3 ani. După senzația de esec personal provocata de despartirea de fosta mea sotie, după o perioadă de incertitudine asupra valorilor proprii, după începutul aproape ireal al relației cu o femeie extraordinară, aveam nevoie de un ”make or break”. Bărbosul a avut grijă de asta, iar Titus, unul dintre cei mai dragi prieteni, a fost mesagerul. A fost de ajuns să-mi povestească despre perioada vieții lui în care a urcat Matterhornul ca să știu că trebuie să fac asta. Poate că dacă măcar o dată în viață ne-am pune voit în fața unei situații extreme, am știi mai bine cine suntem, ce putem cu adevărat și care ne e drumul… Pot spune cu mâna pe inimă că această ascensiune e cel mai bun lucru pe care l-am făcut vreodată pentru mine. Pentru cățărători, Matterhorn este ceea ce se cheamă un coșmar. În primul rând, structura lui este păcătoasă rău: e atât de friabil încât pe versanții lui poți auzi practic continuu stânci sau bucăți de gheață prăvălindu-se sute de metri. Apuci cu mâna o priză, zmucești de ea ca să vezi cât de sigură e, te tragi în ea cu încredere și, crrrranck! pleci la vale cu ea în mână. În al doilea rând, nu există o potecă propriu-zisă, așa că dacă nu ești (cu) ghid, poți greși traseul la fiecare 5 minute, fapt care te duce în fața unor situații pentru care termenul „periculos” e un alint. Asigurările sunt foarte rare și greu de găsit, iar că să-ți faci propriile asigurări și să mai ai și încredere în ele în condițiile in care totul fuge, e inutil. Prin urmare, urci neasigurat. Câștigurile după Matterhorn? Imense. M-am regăsit. Am realizat că pot face lucruri de care nu mă credeam în stare, fizic și mental. Am descoperit că îmi pot păstra sângele rece și judecata clară cu câteva sute de kilograme de stânci curgând către mine. Am descoperit că simțul umorului nu m-a părăsit nici când hăul urla sub mine, ceața mă învăluia și roca udă și friabilă mi se sfărâma sub colțari. Am învățat, încă o dată, că trebuie să-mi urmez instinctul.

Cred că numai în condiții extreme afli cu adevărat cine ești și până unde poți mergeDSCN4076

Se spune ca muntele provoaca o adictie. Este adevarat? Pe langa acest lucru, pe blogul tau am vazut scris „Mountaireeng is about friendship…”. Dezvolta un pic , te rog.

Pentru mine, muntele nu este o adicție, este iubire. Drogurile sunt adicție, jocurile de noroc sunt adicție, nu muntele. Mă întorc tot timpul pe munte pentru că-l iubesc, nu pentru că nu pot trăi fără el. Adicțiile implică, mai întotdeauna, laturi negative, efecte distructive. Pentru minte, muntele este cel care mă formează și mă va mai forma multă vreme de-aici înainte. „Mountaineering is about friendship” pentru că nu poate fi nimic mai intim între doi oameni decât coarda care-i leagă pe un perete de stâncă. Îți lași viața în mâinile celuilalt convins fiind că va face pentru tine tot ce ai face tu însuți.

De ce revine alpinistul în ciuda pericolului şi a unor experienţe mai puţin plăcute (frigul, lipsa de oxigen,condiţii improprii etc) ?

De ce revine alpinistul în acele locuri? De ce mă (tot) întorc eu pe Aconcagua? Pentru că viscolul, lipsa de oxigen, oboseala sau durerea de cap nu sunt decât pretextele perfecte pentru adevărata întâlnire cu sinele. Cred că numai în condiții extreme afli cu adevărat cine ești și până unde poți merge. Doar pe munte am fost capabil să învăț ce înseamnă răbdarea, cu ce se mănâncă motivația sau cum tratezi frustrarea. Tot acolo am deprins ce înseamnă respectul de sine și pentru ceilalți, tot acolo am înțeles că toate acțiunile pe care le facem vin la pachet cu consecințe proporționale. Am să merg pe munți înalți atâta timp când voi crede că am de învățat de la ei. Meaning till the bitter end!

DSCF0381Ultima ta expediţie a inclus şi femei în echipă. Cum a fost experienţa împărtăşită în acest mod? Sunt bune tovarăşe de drum de munte femeile?

Am avut partenere femei în multe expediții și nu sunt cu nimic mai prejos din punct de vedere mental. Fizic e altă poveste, pentru că munții înalți te macină enorm, iar dacă pleci pe munte având 50 de kilograme o să-ți fie cam greu să-ți menții energia după ce ai pierdut 4-5 kilograme într-o săptămână.

Cum reuşeşti toate aceste lucruri, cine te sprijină? (familie, prieteni, instituţii)

Din punctul de vedere al sprijinului sunt norocos. Am o iubită care nu doar că-mi înțelege pasiunea pentru munți, dar mi-o și cultivă, pentru că ea este una dintre cele trei persoane care m-au inspirat în urmărirea visului meu. Apoi, sunt zecile și sutele de friends de pe Facebook pentru care, probabil, expedițiile mele reprezintă o parte a viselor pe care ei nu îndrăznesc să le trăiască și care îmi transmit o energie extraordinară. Nu în ultimul rând, un mare sprijin îmi este oferit de cea mai bună companie de pe piața românească de HR, Lugera-The People Republic. Mă onorează să port logo-ul lor pe echipament.

DSCF3846-2Cum e alpinistul acasă? E o persoana dificilă? 🙂 Un prieten, care a văzut filmele expediţiilor tale, mi-a spus că atunci când povesteai cum ai decis să te întorci din drum, i s-a părut că ai făcut-o şi pentru că acasă te aştepta cineva. Cum spune şi Frank Zappa într-un cantec, „home is where the heart (hard) is”…

Acasă? Nu sunt cea mai comodă persoană cu care să trăiești, pe cuvânt! 😀 Sunt esență de rac – născut în zodia racului, cu ascendent în rac – deci da, îmi place să mă întorc acasă, să-mi regăsesc rădăcinile și să mă reechilibrez lângă femeia iubită.

Despre expediţiile lui Costin aflaţi mai multe pe pagina de Facebook.

foto Costin Miu

Anunțuri

Un comentariu la “Home is where the heart of mountain is

  1. Pingback: “Totul e o mare geometrie pe lumea asta, e bine să-ţi ştii locul”- de vorbă cu Lav, ziarista devenită cântăreaţă | Iulicika's Blog

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

informatie

Această înregistrare a fost postată la 01/04/2014 de în Discuţii de suflet şi etichetată , , , , .

Arhive

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Alătură-te altor 3.158 de urmăritori

Răsfoieşte-mă

Follow Corina Ozon on WordPress.com

Blog Stats

  • 378,456 hits
ARTĂ FOTOGRAFICĂ: WWW.ALEXMAZILU.RO/CANVAS/
Aprilie 2014
L M M M V S D
« Mar   Mai »
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
282930  

Drepturi de autor

Toate textele de pe acest blog sunt protejate potrivit Legii nr. 8/1996 privind drepturile de autor si drepturile conexe. Nici un text nu poate fi preluat fara acordul autorului si/sau mentionarea sursei !
35+, by Corina Ozon

No matter the distance, there are connections.

A Study in Sarcasm

Ain't I a stinker?

DRAGOS G. CALINESCU - de la silabe la artă

DRUMUL UNUI PÂRÂU CĂTRE OCEAN

Cafeaua de dimineata

Cuvinte dintr-o ceașca de cafea

Murmur de soapte

Every Breath I Take...

La margine de timp

Credinta te poate ajuta sa muti muntii din loc, iar dragostea te ajuta sa ii treci...

dana moica

photography

IMENSITATEA IUBIRII CU MARIA BOTNARU

Ce poate fi mai frumos ca poezia și mai dulce ca iubirea?

omintecreata

nimic nou si totusi...poate

domnu' io

Courage doesn’t always roar. Sometimes courage is the little voice at the end of the day that says I’ll try again tomorrow. ~Mary Anne Radmacher

V. Mior Gavrilan, un neîmblânzit

aici despre anti/de/socializare, apostazie, mizantropie, nihilism, neniism, miorism sau despre iluzia libertăţii

Gino Stefan

Contemporary artist

cuvinte23

intr-o lume îmbâcsită de material o mai fi loc pentru vis?

BUCUCICRISTINA

Vrei să fii original? Atunci fii tu însuți. . .

%d blogeri au apreciat asta: