Schimbarea
Am impresia ca in ultima vreme se petrec lucruri. Nu ca in Romania nu s-ar petrece zilnic cate ceva, o greva, o arestare sau un divort monden. De data asta e ceva in aer. Pur si simplu simt ca acum, cat noi stam cuibariti in canapelele de weekend, se petrec lucruri. Nu am nimic cu cei care ies sa-si strige drepturile in strada, e o exprimare a democratiei. Insa miscarile sindicale cu iz de nunta-Revelion din ultimii ani, grevele aranjate ale diverselor bresle intru platirea unor polite si neavand alt efect decat blocarea circulatiei, chiar si mascarada din iarna trecuta de la Piata Universitatii m-au facut sa-mi fie lehamite de modul in care societatea romaneasca isi revendica drepturile. Sfarsind prin a se imparti in tabere care se canibalizeaza.
De mai bine de doua saptamani sunt protestele Rosia Montana. Nu sunt nici pro, nici contra exploatarii in zona. Nu detin destule informatii exacte (daca ma intrebati pe mine, as fi pentru o investitie in zona, dar avantajoasa pentru statul roman). Ei bine, e altceva. Este pentru prima oara in ultimii ani, cand o miscare de strada nu m-a enervat , ba mai mult, mi-a atras admiratia prin modul de organizare si prezentare: marketing viral pentru a compensa vizibilitatea mai redusa din media. (In paralel, au fost manifestatiile pro si anti maidanezi, decente. ) A urmat „Mitingul biclistilor”, civilizat, simpatic. Nu m-a enervat. E clar ca se intampla lucruri: societatea e in metamorfoza. Nu mai e mitingistul „de serviciu” usor de cumparat cu 1 milion de lei vechi, pus pe harta dupa cateva pahare. Nu mai e Maricica de la Filatura sau Vasile de la Saiba. Nu mai e invatatorul Ion si plutonierul Stanica. Sunt copiii lor. Sunt tinerii. Si nu e doar asta, sunt tinerii nascuti in ’89. Ei nu au creierele imbacsite de lectii de istorie mistificata, de fapt nici nu citesc, trecutul nu-i intereseaza. In schimb sunt conectati la ce se intampla in lume si socializeaza. Nu sunt indoctrinati, dar stiu ceea ce ar merita sa aiba. Noi i-am crescut intr-un sistem bolnav, cu scoli inghesuite si spitale in paragina. Vesnic in asteptarea vremurilor bune. Acelasi bagaj purtat si de parintii nostri. Insa ei stiu ca se poate mai bine. Unii au plecat inspre acele zari. Cei ramasi ies azi in strada, canta frumos in autobuze si striga ca s-au saturat de intreaga clasa politica. Iar clasa politica ar trebui sa se teama de cei nascuti in ’89. Pentru ca, fiind nascuti intr-o schimbare, ei pot aduce schimbarea.
Share this: by
Blog by Corina Ozon
This work is licensed under a Creative Commons Attribution-NonCommercial-NoDerivatives 4.0 International License.
Flag counter
Blog by Corina Ozon
This work is licensed under a Creative Commons Attribution-NonCommercial-NoDerivatives 4.0 International License.
Comentarii recente