Nu am scris nicio carte. Desi am fost tentata de n ori. Si nici critic de carte n-am incercat sa fiu. Desi ma pricep sa vad unde se ascunde valoarea sau sa fiu a naibii. Dar de asta se fac raspunzatoare scolile si experienta mea. Si, da, si flerul. Si atunci m-am facut ziarist, iar apoi PR-ist. Mereu mi s- a parut ca jurnalismul este un mic „compromis” intre scriitura si critica. Nu in sensul peiorativ. Pentru ca eu sunt convinsa ca in fiecare ziarist se afla un mic scriitor si un mic critic. Ceea ce insa nu e valabil si invers. Si, da, am fost un ziarist bun. Asa cum poate, daca indrazneam, as fi scris si o carticica buna sau as fi tinut coloana de critica literara a unei reviste. Asa sunt un mic consumator de arta. Care citeste si isi da cu parerea. De fapt si acest blog a aparut ca o prelungire a nevoii de a scrie si de a da cu parerea. Nostalgia ziaristului si micile furii ale scriitorului si ale criticului care n-au fost sa fie si nici nu regreta vreodata ca nu sunt. Insa regreta ca nu exista critici macar ca odionioara si ca piata de carte e facuta si desfacuta de gasti fara criterii, nici macar literare, multi intrati in breasla cred ca intamplator, promovati, probabil, de alte gasti de interese. Ma intereseaza ca editurile, nu toate, ce-i drept, nu privesc treaba ca pe un business firesc in vremurile capitaliste si nu gestioneaza afacerea ca atare. Cel mai bun loc pe care si-l dau/fac una alteia este foarte vizibil la targurile de profil. De ani de zile, aceleasi edituri monopolizeaza cele mai bune pozitii cu standurile, iar cele mici, aproape anonime, abia sunt de gasit in drumul spre toaleta. Iar criticii nici macar povestile lor nu au. Multi se cred un fel de alesi sau traiesc iluzia in oglinda a spiritului lui Titu Maiorescu . Insa ce spirit avea Maiorescu…Refractari la nou si provocari, suparaciosi nevoie mare daca nu esti de acord cu preferintele lor (lucru minor, dar graitor: unul m-a scos din lista de friends pe facebook pt ca am promovat cartea unui scriitor cu care el a avut diferende). Asemenea minti opace dicteaza bursa cartilor romanesti. Ce pacat paradoxal ca acum, cand piata cartii e atat de ofertanta si de diversificata si nu dictata de „bravul carmaci”, nu avem si critici pe masura, care sa valorifice cartile. Iar editurile sa prospere. Si implicit librariile. Pentru ca de fapt e vorba de un lant firesc. De verigi care depind una de alta. De pilda, cunosc edituri facute in familie, unul scrie si ceilalti membri se chinuie sa-i vanda cartea. Asa cum stiu edituri care traiesc din romane straine traduse. Sigur, exista si functioneaza si edituri in stil occidental. Unele de nisa, altele de anvergura, insa exclusiviste. Dar, sigur, cine sunt eu si ce treaba am ca sa opinez (ah, ce urasc cuvantul asta!) asupra afacerilor cu carti si sa ma leg de critici literari, acesti „semi zei ai societatii culturale romanesti”? Fix in calitate de cititor vorbesc. De consumator, de cel care scoate bani din buzunar pentru carti. Raman siderata cand vad ce carti se publica si se promoveaza, la nivel de Sandra Brown si verisoare bune cu telenovelele de pe tv. Ma ingrozesc cate bazaconii beneficiaza de un titlu pe coperta si de editii tiparite si participa la concursuri literare. Ah, si cu concursurile astea e o poveste intreaga…!

Ce vreau eu sa spun este ca sunt convinsa ca se comite aceeasi greseala pe piata de carte ca si pe cea a mass media: se vinde dupa gusturile publicului. Adica ieftin, calitate mai putina, scene usurele, fara a realiza ca de fapt nu e vorba de comercial, ci de o asa zisa strategie bazata pe comoditate. Chestiile astea se vand de fapt singure. De aceea si PR-ul nu este tratat si exploatat cu seriozitate. Exista destule carti bune si foarte bune care au izbutit sa se consacre. Insa ce profit ar avea o editura, daca ar avea sclipirea sa promoveze o carte care permite diverse forme de exploatare? Caci ce ar fi fost, de exp, cartea „Harry Potter” fara sclipirea unui editor care a intuit afacerea? Si astfel cartea s- a transformat in serie de carte , a devenit serie de filme, iar de industria creata cu brand-ul nici nu mai spun. Si e cel mai la indemana exemplu. Dar ce tot zic eu aici? Cand ai nostri se cearta pe posturi si se scuipa in functie de culoarea politica. De critici zic si de cei aflati in functiile care decid soarta unei carti. Chiar cred ca toate astea se afla la noi undeva pe drumul dintre Titu Maiorescu si Harry Potter. Cu mici milestone-uri gen Calinescu, Lovinescu sau Tepeneag (doar cand ne amintim de rezistenta intelectualilor romani din diaspora).

Update 1: nu am dorit sa mentionez nume de critici, deoarece mi se pare ca nici trasaturi distincte nu au. si nici edituri n-am vrut sa exemplific (desi unele chiar ar merita sa fie mentionate, asa cum i-am vazut in actiune de multe ori pe cei de la Herg Benet Publishers, Polirom sau All, si mi-au placut- asta ca sa ramanem la partea buna a lucrurilor)

Update 2: chiar la final, cand cautam ceva pe google despre edituri, am dat peste acest articol cu Mircea Cartarescu si m-am bucurat 🙂