nu stiu cum de nu mi-am dat seama pana acum despre faptul ca noi traim doar prin si pentru senzatii. ca la asta se reduce totul. pur si simplu. totul e evaluat si etichetat in functii de gradul senzatiei. mancarea e buna, daca ne place. sau e f buna. o haina ne place cand ne creaza o anumita atitudine. o melodie ne place cand ne trec fiori pe spate sau ni se zbarleste parul de pe maini. sexul provoaca senzatii. cuvintele provoaca senzatii. rasul, plansul, furia, bucuria sunt exprimari ale unor senzatii. ma simt bine, ma simt rau. sunt de fapt senzatii. totul se invarte si se construieste in jurul senzatiilor. pentru a retrai o senzatie suntem in stare sa mergem la capatul lumii, sa spargem bariere si prejudecati, sa daramam si sa recladim credinte. pt ca asta mi se pare fantastic: faptul ca amintirile concentreaza de fapt senzatiile, iar senzatiile ne provoaca amintiri. si mai mult, suntem capabili sa ne imaginam senzatii : de exp cum ar decurge o inalnire, si nu discutiile, ci privirile, atingerile, senzatiile…putem deopotriva sa proiectam senzatii si sa ni le amintim. sau sa le proiectam amintindu-ni-le.

PS: cineva m-a intrebat in legatura cu asta daca ideea de Dumnezeu porneste de la o senzatie si ce nevoie am mai avea de comunicare in ceea ce afirm eu? senzatiile sunt de fapt adictii. da, nevoia de Dumnezeu. poate fi o senzatie.