imi propusesem sa mai scriu cate ceva , acum ,la 20 de ani de la schimbarea sociala din `89, dar parca totul mi s-ar fi parut inutil. am vazut zilele acestea atatea materiale pe marginea acestui eveniment, atatea pareri, aduceri aminte, povesti, reportaje, dezvaluiri…in fond, fiecare a trait momentul asa cum isi aminteste sau invers, nu?

adevarul este ca m-am intristat putin , pt ca si eu mi-am amintit ceva si vreau sa povestesc putin: lucram ca reporter frenetic in redactia de stiri a unei televiziuni si participam la realizarea unei serii de reportaje dedicate evenimentelor din `89.  nu stiu sigur, dar cred ca era prin 1999, la 10 ani deci. eu aveam de reconstituit sangerosul masacru de la Otopeni de pe 23 decembrie, cand au murit nevinovati zeci de elevi si scolilor militare de la Campina. era un ger cumplit, zapada, am convocat parinti ai celor morti, supravietuitori- fosti soldati si ofiteri, chiar la monumentul ridicat la intrarea in Aeroportul Otopeni. spre marea mea mirare au venit f multi . operatorul a instalat camera pe trepied si am inceput filmarea. imi venea sa plang, parintii traiau durerea pierderii copiilor de parca ar fi fost cu o zi in urma si nu intelegeau de ce s-a intamplat asa. am terminat filmarea, m-am intors la redactie, cand sa vizionez casetele, surpriza!, purici, nu se inregistrase nimic . eram nedumerita si furioasa, l-am certat pe operator, care s-a jurat ca totul ii arata ca functiona in regula. ce era de facut ? cum inima ghem, am sunat pe fiecare in parte , am explicat ce s-a intamplat si i-am rugat sa repetam intalnirea. au venit a doua zi, punctuali, fara sa comenteza ca trebuie sa-si repete durerea pe gerul ala, din cauza unei defectiuni tehnice inexplicabile. am filmat, am mai glumit, acum eram oarecum de-a lor. vedeau cat ma zbat sa realizez reportajul. cand mai aveam de filmat ceva, operatorul ma anunta ca numai are acumulatori, adica baterie pt camera de filmat. interlocutorii mei radeau cu amaraciune „nu e intamplator, domnisoara, vedeti? astia lucreaza si acum, nu vor sa se faca reportajul asta, e clar!”. mie parca nu-mi venea sa cred in teoria asta a conspiratiei, dar era prea de tot, intr-adevar. operatorul mi-a explicat ca poate fi de la frig, dar toti sa se descarce ??? la redactie am salvat ce am putut din material, pt restul, am fost acasa la tatal unuia dintre eroii cazuti atunci. nu mai tin minte cum il chema, era un om in varsta, pensionar, mic si cu ochii parca plansi mereu, sotia lui, mama baiatului, era necajita, niciunul nu intelegeau de ce si cum s-a intamplat. la plecare, batranul mi-a dat un dosar cu articole din ziare despre masacrul de la Otopeni, articole decupate cu grija din ziarele de dupa `90, si cartea unei ziariste britanice care s-a aratat extrem de preocupata de acest tragic eveniment neelucidat. batranul mi-a dat toate aceste materiale cu increderea ca voi face ceva cu ele si voi afla adevarul. le pastrez si acum in mapa neagra , asa cum mi le-a dat.

in ianuarie 2010 se fac 7 ani de cand am iesit din presa, si un vector care a contribuit la decizia mea, la altii care s-au adunat, a fost si ceea ce s-a intamplat cand am realizat acel reportaj, pt ca nu m-am lasat pana nu l-am realizat. scarba si faptul ca mi s-a frant sufletul ca nu am putut sa-l ajut mai mult pe acel batran indurerat. m-a rugat sa trec pe la ei, dar viata mi-a oferit atatea evenimente ca n-am mai apucat. nu m-a mai sunat sa ma intrebe ce am facut cu materialele de la el, parca ar fi asteptat sau poate ca nici lui nu-i mai trebuiau. pt ca el stia deja adevarul, dar nimeni nu-l asculta ! om bun cu inima sfasiata de moartea fiului, iarta-ma ca nu am putut face mai mult, stiu ca inima iti e sfasiata in fiecare zi cand vezi pt ce a murit fiul tau ! la 20 de ani de la moartea lui  si a tuturor care au fost atunci prinsi in valtoare nevinovati , ma gandesc la voi. promit ca intr-o zi, sa fac ceva la care te-ai fi asteptat si tu . ma simteam datoare sa scriu asta in ultima zi din acest an.

si acum un scurt bilant la sfarsit de 2009: sunt multumita de ce am realizat, ca familia mea si cei dragi mei sunt sanatosi. imi doresc ca in  2010 sa finalizez cu succes ce am inceput anul asta si sa ma bucur de cat mai multa iubire ! ceea ce va doresc si voua !