tata

       Prima şi singura scrisoare pe care ţi-am scris-o a fost în clasa a 8-a, când eu doream să dau la filo, iar tu m-ai îndrumat la informatică, pentru că „era de viitor”. Ai avut dreptate, lumea fără calculator nu există. Însă la treapta a doua, am căzut cu succes, pentru că aşa am vrut. Nu îmi plăcea fizica, iar doi ani au fost un chin să merg la liceu. Apoi au urmat alţi doi ani fericiţi, pentru că m-am dus acolo unde mi-am dorit iniţial: la filo. Mai departe, tot la Filo am vrut. Nu te-ai opus, iar de data asta n-ai mai fost vizionar, profesorii nu sunt cei mai fericiţi oameni în România. Iar eu am zis că vreau să mă fac ziarist, eram la Bucureşti în vacanţă, ai zis că nu, că să vin acasă imediat. Dar eu m-am prezentat singură la examene, fără ca tu să ştii, şi am intrat cu brio. Seara, la ora 10, când s-au afişat rezultatele, te-am sunat de la un telefon public, ţi-am zis că am reuşit, ai tăcut o clipă, apoi m-ai felicitat. Minţeam că stăteam la o prietenă, dar eu stăteam la un prieten, pentru că tu nu îmi dădeai voie să ies cu băieţi „la zbeng” până mă mărit şi iar n-ai avut dreptate, pentru că bărbaţii nu vor fete cuminţi, iar eu oricum am ieşit de mai multe ori pe furiş şi am ce să-i povestesc fetei mele. Apoi am stat pe furiş cu alţi prieteni şi nu am avut curajul să-ţi prezint vreunul, pentru că îmi era frică. Dacă nu-ţi va plăcea? Şi am avut eu dreptate, vreo doi nu ţi-au plăcut. Şi atunci m-am ascuns şi mai tare şi am făcut lucrurile şi mai pe furiş. Pentru că era ruşinos, cum? Uite, cutăreasca s-a măritat, e la casa ei, cu soţ şi copii. Cutare are familie. Eu eram singură și cu un copil de gât. „N-ai fost în stare”! Cutăreasca e acum o casnică grasă nefericită cu un soţ cu burtă, care o tratează ca pe cuierul din hol. Iar copiii abia de îşi amintesc când e ziua ei de naştere. Deci, iar n-ai avut dreptate. A trebuit să îmi ascund toate iubirile, să evadez, ca în dulapul din Narnia, într-un alt univers, ca să pot iubi. Am ars, m-am făcut cenuşă şi am renăscut. Şi tu ai fost mereu lângă mine şi ştiu că nu te-ai simţit bine să asişti la toată metamorfoza. Și m-ai ajutat mereu. Ziua în care am decis să rup cordonul ombilical a fost cea mai bună. Am plecat la facultate la București cu o valiză în mână și cu multe vise. La fel cum plecaseși și tu la aceeași vârstă de acasă, de la țară, la București, și ai lucrat pe șantier și era să mori de pneumonie. Ai delirat în febră trei zile singur pe un pat de spital. Dar ai înviat și ai mers mai departe. Ne-ai avut pe noi. Nu ai citit cărţi de parenting, iar traininguri nu existau, dar ai ştiut că vrei să ne fie nouă, copiilor tăi, bine. Ne-ai apărat ca pe pui. Nu ai avut tehnici de comunicare părinte-copil, nu te învăţase nimeni nici pe tine. Aşa că ai preferat să ne interzici pur şi simplu, fără explicaţii. Dar bariera era mai mereu sărită. Și atunci, pentru că şi pe tine bunicul te bătea când te prindea că mergi la şcoală, în loc să mergi cu vitele la păscut, ne mai băteai şi pe noi. Mai ales că te chinuiai mult cu serviciul și facultatea la seral.

noiNu ştiu cum ar fi fost viaţa mea altfel, ce alegeri aş fi făcut dacă aș fi iubit la vedere, nu pe furiş. Dar ştiu că drumul meu a fost frumos, tocmai că am sărit bariere şi am făcut ce mi-a plăcut. Iar noi, acum, te iubim mai mult. Pentru că ne-ai fost alături, ai suferit şi te-ai bucurat pentru noi, chiar dacă nu ai arătat asta. Nu ai plâns tu nici la moartea mamei tale! Deşi ţi-e dor de ea în fiecare zi. Dar nuuu, nu ne dăm în fapt! Şi îţi mulţumesc, pentru că m-ai învăţat, involuntar, că doar sărind bariere poţi fi fericit şi alt gust are iubirea pe furiş . Și mai ales pentru ochii albaștri. La mulţi ani, tată! 🙂