someecards.com

Guest post Mircea Nicolescu

Alertă, alertă, alertă! Agenţiile de ştiri anunţă panică generalizată, pentru aproape jumătate din populaţia Occidentului. Nu. Nu atacuri teroriste islamice. Nu. Vine Velăntainzdei. Cum celebrăm o sărbătoare americhenă pe plaiuri carpato-danubiano-euxinice?

Pentru că suntem nişte politicoşi, să lăsăm fetele înainte. Mai ales că, se ştie, norma care spune că e politicos să laşi o femeie să meargă înaintea ta a fost inventată numai şi numai ca să ne holbăm noi, băieţeii, la fundul lor.

Pitzi-le. Dau iama în magazinele de lenjerie. De la Dragon şi alte locuri de veselă chermeză chinezească, patria poliesterului, până la Sfântul Graal pentru pitzipoanca română: secretu’ lu’ Victoriţa. Că de LaPerla sau Chantal Thomass n-au auzit până acum, desigur. (Mai ales că, în tagmă, calitatea nu se măsoară în material, sau linie, sau eleganţă, ci în “cât costă, fatăăă?”. Sau dacă au Şvarovschi pă iele). Apoi făcut unghiile. Desigur, dacă putem numi astfel adăugarea a 50 de centimetri de lance metalică sau acrilică, numai bună de tăiat porcul de Ignat. Sau or fi, oare, pentru iubi, dacă nu se prezintă cu cadou’ suficient de consistent? Hainele. Cu ce ne îmbrăcăm? Păi cu secsi. Asta însemnând nu mai mult de 30 de centimetri pătraţi de material, care să acopere mai nimic. Da’ ce naiba? Sigur ne scoate iubi la cârciumă, iar acolo trebuie să bălească toţi potenţialii înlocuitori ai lui iubi şi, mai ales, să se înverzească de invidie curvele celelelalte. Nişte invidioase, vă zic io. Că toate mă copiază. Şi e curve, că numa’ banii le interesează. Nu ca mine, care…da’ oare ce o să îmi ia iubi de velăntainz? Un inel cu diamant, ceva? Sau o maşină?

Măritatele. Deoarece asta e ziua cu cele mai mari vânzari, concomitent, la flori şi prezervative, se pregătesc şi ele, săracele, de sacrificiul sexului conjugal. O epilare n-ar strica. Cele mai tupeiste, înainte de operaţiunea în cauză, îşi măsoară părul de pe picioare cu soţul în chestiune, pentru a-l umili încă o dată. Uite-aşa, să îi arate că o femeie poate tot ce poate un bărbat, chiar şi mai mult, inclusiv la lungimea firului de păr. De pe picior, desigur. Apoi, după un shot zdravăn, cu borcanu’ de tequila, cazna în sine. Desfrânatele epilează tot cracu’, ba chiar şi mai sus, ca să nu existe discuţii. Femeile serioase, numa’ gamba, căci epilarea coapsei o fac doar curvele. Aşa au auzit ele, de la mama lu’ mamaie, Dumnezeu s-o odihnească, când se întorcea de la horă.

– Păi n-ai văzut, maică? Numa’ Anica a lu’ Macarie era cu picioru’ alb până sus, că i s-a văzut când a învârtit-o Gheorghe. Şi ştim că se tăvăleşte cu el, deşi tăicuţa ei nu o lasă să se mărite, că nu are decât un pogon de porumb, sărăntocu’ dreacu’.

Îşi iau şi ele rochia de casă de fiţe, din diftină înflorată, mirosind tot secsi, a parfum bulgăresc. Cam juma’ de găleată, că trebuie să acopere mirosul de ceapă prăjită. Păi legitimu’ a vrut, duminică, tocăniţă şi nu era să consume atâta detergent s-o spele iar. Că, doar, acum 2 luni a spălat-o. Şi încă, atunci când o dezbracă şi o încheie la nasturi, nu stă în picioare dac-o pui. Că atunci se spală hainele, i-a zis tot mă-sa lu’ mamaie.

Trimit şi copiii la bunici, mama lor de copii, să ne facem de cap, dacă o mai putea mototolu’. Apoi se pun pe aşteptat, bârfind cu prietenele, cu fiorul de frică în suflet: dacă mocofanu’ uită că e velăntainz?

Femeile de carieră, multinaţionaliste, de felul lor. Pe colţul biroului, brelocul: o inimioară de cauciuc. E agăţat de cheile de la maşină. Nu va folosi cheile astea decât la 1 noaptea, când va pleca de la birou. Că, la naiba, azi e sărbătoare, aşă că plec mai devreme. Wanna be my Valentine? Doar pe Facebook, în pauza de ţigară, pe ecranul smartfonului: “Nu, Gigele, nu vreau să mă întâlnesc cu tine la o cafea. De ce? Pentru că nu am încredere în întâlnirile aranjate pe net. Şi nici în bărbaţi, că veni vorba.” Iar în sinea lor vor gândi: “Ba aş vrea şi acum să mă văd cu tine, că mă arde de nu îţi închipui. Da, prostule, te-aş călări de n-ai avea aer. Da’ sunt la firmă şi nu ştiu nici măcar când o să am timp de o manichiură, în următoarele 6 luni. Lasă, poate la anul”

Coafezele şi alte salahoare ale “industriei de beauty”. Păi, dacă nici zilele astea n-au de muncit, asta înseamnă că sunt atât de proaste în meserie, de ar trebui să se reconvertească. În săpători de şanţuri. Aşa că, la 8-9-10 seara, rupte de câte coafuri savante, cu cârlionţi sau fără,au făcut, câte manichiuri, pedichiuri, epilări şi alte chestii, pe care numai nişte femei le ştiu, se retrag şi ele către casă, unde le aşteaptă Ghiţă, soţul (da, sunt măritate. Aţi văzut multe coafeze nemăritate? Ce naiba, doar vorbim de statut social aici, nu?), numai de romantism nu le arde. “Ghiţă, ‘tu-ţi şiapa mă-tii, tu crezi că numa’ dă amor îmi arde mii, dupe zâua dă az? Dă şâ mii oliacă dă ţuicâ, o bucăţâcă dă slană şi neşte zacuscă dă la mămica şi dă drumu’ la teveu, sâ videm şâ io ce mai ie cu deneau’ ăla, cum îi ia el pă corupţi, ‘tu-le neamu’ lor dă corupţi, că la poporu’ muncitor nu dă nimica dân ce fură iei”

Hipsteriţele. “De Velăntainzdei, iubitul meu mi-a promis că mergem într-o bibliotecă. Nu, fără flori. E atât de mainstream. Da, o să încercăm să ne unim cu absolutul printre rafturile de cărţi. Şi nu, nu o să strâng din genunchi, că mi-e teamă că îi sparg ochelarii şi îi turtesc pălăria lui cea nouă, cu care îi stă atâââât de bine”

Barbaţii, acum. La ei e mai simplu, că îi împarţim în însuraţi (săracii) şi burlaci. Şi ăia burlaci, şi ăia însuraţi, ştiu foarte clar un lucru: dacă nu te orientezi, ai pus-o.

Ăia burlaci, da’ cu pretenă în dotare, nu mai văd dispecerat de cazare până de Mărţişor, când li se oferă posibilitatea ispăşirii. Ăia însuraţi, oricum, nu văd dispecerat de cazare, da’ acum nu mai văd nici masă caldă. Iar ambele categorii vor fi asasinate cu: “Nenorocitule, în halul ăsta am ajuns, să nu îţi mai aduci aminte că e velăntainz? O să ajungi nici să nu îţi aminteşti de ziua căsătoriei, nu? Adică nu mă mai iubeşti. Ai pe alta, animalule?”

Cei însuraţi ştiu. Ştiu că se apropie ziua când, poate, vor avea parte de sexul anual. Nu. Nu anal. Anual. Mă rog, nu şi cei care nu se ridică la înălţimea ştachetei la care doamna se aşteaptă. Aşa că amărâţii licitează. Inele, brăţări, coliere, cercei. Tot ce e strălucitor. Mai după posibilităţi. Mai scos din ascunzători banii de bere. Ştrasuri ordinare, şvarovschi, iar bubulii, diamanticale. Însă, numitor comun, toţi vor apărea în dinţi cu flori şi cu renumitele inimioare. Roşii. De sticlă, de tinichea smălţuită şi, cel mai adesea, de pluş roşu. De pluş roşu de plastic chinezesc, să ne înţelegem, că nu v-oţi închipui că e vreo catifea de mătase. Cei cu adevărat romantici vor veni acasă mai devreme, vor pune petale de trandafir (de plastic) pe pat şi vor căuta repede pe net după vreo 3-4 versuri amoroase.

“Poa să ningă, poa să ploă/ 

Io am canadeană noă

Tu o rochie cu buline

Te iubex dăcât pă tine”

Vor înghesui mizeria sub chiuvetă, că tot nevasta o să facă curat in uichend, da’ atunci n-o să mai fie velăntainz, vor pune faţă curată de masă peste masa murdară şi, culmea rafinamentului, vor găti ei. Spaghete, desigur, că altceva n-au de unde să ştie, că asta e treaba muierii. Ah, am uitat lumânările. De-alea pastilă, că doar n-oi da toţi banii păstraţi pentru berea cu băieţii pe prostiile astea.

Draci. Ce am uitat? Mai e timp să mă uit la vreun film americhen, de-ăla, să văz ce mai ie romantic? Şampein. Da, unde ai mai văzut tu romens fără şampein. Fuga la mega-u’ din colţ. Dar nu. La ăla dă la parter, că, dă eri, s-a deschis încă unu’, la vreo 30 de metri dă ăla dă la colţ. Băăăăiiii, tu ai văzut ce preţuri au ăştia la şampein? Doo milioane? Trei? Veov clito aia? Fugi dreacu’ d-aciia. Iau spumos dă la angeli, că, oricum, nu se pricepe Maricica. ‘tu-i. Tre’ să fac duş. (Bine, majoritatea ar zice “să îmi fac duş”, de parcă ar fi probabil să faci şi altcuiva). Că ăla pe care l-am facut dă reveleon o să zică Maricica că nu e dă ajuns şi că am un miros aşa, mai dă mosc, ce dreacu’ o mai fi şi ăla.

Cel mai puţin activi, în perioada asta, vor fi cei necuplaţi. Bine, e un fel de a spune. Ei vor fi foarte activi, frizând febrilitatea, în a găsi pe cineva cu care să petreacă măreaţa sărbătoare. Şi, desi ofertele sunt fără număr, nu ştiu cum, dar fix acum nu vor găsi. Aşa că, în loc de şampein, vor lua uischi, iar în loc de lumânărele, Xanax. Şi se vor consola cu gândul că, oricum, anul ăsta, velăntainz pică în sâmbăta morţilor. Aleluia!

Ce să vă mai zic? Distracţie plăcută. Mâncare bună, flori, versuri (a se vedea mai sus), prezervative, scârţâit de pat, muzică romantică, romens. Pentru că tot ce e americhen (haliudul ne-a învăţat) e cel mai cel.

În rest, toate bune.