„sa nu plangi, sa nu plangi, sa nu plangi„, repetam repede ca o mantra. am strans ochii, iar tampla dreapta incepuse sa bubuie. plansul se voia afara. nu acum, sa se indeparteze masina. lor nu le place sa vada femei plangand. sau poate asta credem noi, femeile…sau poate e teama lor de a vedea in lacrimi propria slabiciune sau poate…si in prelungirea gandului au tasnit lacrimile , de neoprit. m-am oprit la coltul strazii, am inspirat adanc, apoi am expirat tot ceea ce fusese oprit la timpul sau. de aceea erau lacrimi fara rost. nu cursesera la timpul lor. „sa nu plangi, sa nu plangi…” este inspir-expir-ul …