de o saptamana, Sorin Bogdan isi publica pe blog jurnalul de razboi din timpul perioadei sale de corespondent special in Belgrad. probabil ca, daca Sorin ar fi fost  ziarist intr-o alta tara, toate aceste povestiri s-ar fi concretizat rapid intr-o carte . mai ales ca s-a dorit a fi un proiect de echipa:

„in primavara lui 1999, am avut ocazia unica de a fi singurul jurnalist roman care s-a aflat la belgrad pe intreaga perioada a bombardamentelor nato impotriva iugoslaviei lui slobodan milosevic. multi colegi au trecut pe la belgrad in acea perioada, insa doar prietenul meu mile carpenisan a stat, cu o pauza de cateva zile, la fel de mult. din povestea acelor zile si nopti de foc a iesit o carte-jurnal care ar fi trebuit publicata atunci, dar s-a impotmolit prin sertarele labirintice ale editurii pro. am luat decizia s-a postez acel jurnal de razboi pe internet si sa incerc sa-l transform intr-un proiect multimedia, la care sunt invitati sa participe toti cei care cred ca pot sa-l imbogateasca in vreun fel, pentru a contura un tablou cat mai interesant al unuia din cele mai tensionate momente ale istoriei balcanilor de la sfarsitul secolului XX. imi pare atat de rau ca unul din personajele povestii mele, tovarasul, prietenul si fratele meu, mile carpenisan nu mai poate completa acest jurnal.”

au trecut 11 ani de atunci si toate aceste adevarate lectii de jurnalism nu au vazut  lumina tiparului. si nu e numai cazul lui Sorin. este vorba de toti acei ziaristi talentati si profesionisti , care au vazut multe fete ale mortii,care au transmis zeci de kilograme de casete cu reportaje, ziaristi pe care-i asteptam cu sufletul la gura sa transmita  din miezul evenimentelor. iar ei, ca niste soldati disciplinati, s-au intors acasa, unde nu mai este loc decat pentru stiri mondene.